un cuplu, in 3

Buna Ursula
De curand am intalnit un barbat, sau baiat, are doar 24 de ani, care m-a facut sa ma simt eu insumi. Mi-am depasit multe limite si frici pe care le-am acumulat in relatiile anterioare. In doua saptamani am ajuns sa nu ne mai putem gandi decat unul la celalalt permanent. Din pacate, am aflat, cam tarziu, ca el este deja intr-o relatie, la care se pare ca nu poate renunta acum. Prima decizie a fost ca nu e corect ce facem si ca ar fi mai bine sa nu mai vorbim, sa nu ne mai vedem. Dupa doua zile de chinuri, in care a fost clar ca simtim multe unul pentru celalalt, am decis ca poate am putea continua o perioada, cu anumite reguli si limite. Aceasta decizie m-a linistit automat. Stiu exact care sunt riscurile si la ce suferinta ma expun, dar pot doar sa sper ca o perioada de timp ne poate doar ajuta sa lamurim ceea ce simtim si sa putem lua o decizie finala.
As vrea sa pot sa rup acum tot si sa pun piciorul in prag, desi stiu ca daca fac asta acum pierd. Am fost si eu in situatia lui si stiu cat e de dificil sa renunti la ce ai pentru ceva posibil. Eu am trecut printr-un divort si am si un baietel, am 33 de ani. Stiu care este situatia mea si stiu si ca e o diferenta enorma intre noi. Dar doar la ani. Nu pot spune in cuvinte care este conexiunea dintre noi si cat de intens e totul. Ne simtim noi insine cand suntem unul langa celalalt, este o liniste si o pace in noi, si simtim amandoi ca suntem parte unul din altul. Pentru asta sunt dispusa sa risc si sa fac un compromis acceptand o situatie care in anumite momente ma va durea.
Oare merita sa risc pentru asta? Cred ca da, pana la urma nu am nimic de pierdut, atata timp cat reusesc sa ma controlez si sa nu imi stric sentimentele cu ganduri negre.