Răspunde la: un cuplu, in 3

Ina, chiar am analizat ce ai spus.
Cred ca daca era singur, nu aveam nici un fel de indoiala. Nu imi puneam problema ca am sau nu ce sa ii ofer. Dar in situatia actuala, tin la el, si nu as vrea sa se rupa de viata pe care o are acum pentru mine, ca apoi sa regrete. Sunt o femeie independenta, realizata, inteligenta, matura dar si copil in acelasi timp, sunt un om al extremelor de fapt. Multi barbati au probleme in a ma aborda, pentru ca nu se simt suficient de buni pentru mine. Am perioade in care am o incredere in mine, prea multa chiar, dar am momente in care ma pierd. Asta vine din relatii abuzive, dintr-o casnicie din care am iesit dupa ce m-am pierdut pe mine. Dar nu vreau sa renunt la ceea ce simt si la ceea ce cred ca pot devein, doar pentru ca imi e frica sa nu pot oferi, sau ca nu sunt ceea ce vrea celalalt. Este decizia lui, este un lucru ce tine de cunoastere si de comunicare, iar eu cred ca intr-o relatie cei doi pot evolua si se pot dezvolta impreuna, chiar daca sunt diferiti, atata timp cat isi doresc amandoi, atata timp cat isi comunica dorintele, fricile, sperantele, tot. Pur si simplu ce vreau eu de la un inceput de relatie e sa il cunosc si sa ma cunoasca si el pe mine. Lucrurile pot evolua in X directii, si nu cred ca e momentul acum sa stabilim ce vrem unul de la celalalt pe termen lung. Daca a astepta cateva saptamani ne ofera aceasta sansa, atunci cred ca pot sa accept acest lucru si sa merg inainte cu decizia mea, fara sa regret in vreun fel. Doar constiinta mea ma mai opreste din cand in cand si ma intreaba daca fac ceea ce e corect.